Revenirea ultrașilor pe stadioane a adus și un conflict la Craiova, între ultrașii celor de la FC U și galeria lui Dinamo care a venit în Bănie.
În jur de 10.000 de spectatori au fost prezenți la derby-ul de luni. Atmosfera a fost una frumoasă la început, însă la pauză au apărut și tenisunile, așa cum probabil era de așteptat. „Mă bucur că victoria a venit și cu o rivală istorică. Eu cred că a fost o atmosferă frumoasă din partea ambelor galerii, a fost ceva fantastic”, a spus Adrian Mutu.
Duelul dintre FC U Craiova și Dinamo a fost Live Video Online pe prosport.ro.
După o primă parte fără probleme în tribune, problemele între dinamoviști și olteni au apărut la pauză
Mai mulți suporteri prezenți la tribuna a doua au încercat să pătrundă peste galeria lui Dinamo, aflată la peluză. Suporterii veniți de la București au reacționat imediat, însă jandarmii au intervenit la timp, evitând un scandal imens, după cum se poate observa din capturile DigiSport.
Cum multe dintre sectoare au fost goale, în contextul în care stadioanele pot fi ocupate la o capacitate de doar 50%, spiritele s-au calmat destul de repede, iar repriza secundă a început în liniște.
În jur de 800 de suporteri dinamoviști au făcut deplasarea la Craiova, autocarele cu suporteri plecând luni la prânz din Capitală. Pe arena „Ion Oblemenco” au ajuns însă și oltenii care susțin echipa antrenată de italianul Dario Bonetti.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER